Ajutoare umanitare pentru Ukraina de 5 milioane de lei

CNSU: Ajutoare în valoare de 5 milioane de lei, aprobate pentru Ucraina, constând în alimente, paturi, saltele, lenjerii de pat, apă, combustibil. Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a aprobat, duminică, acordarea de asistenţă internaţională pentru Ucraina din stocurile constituite ca rezerve de stat.

„Se aprobă acordarea de asistenţă internaţională, cu titlu gratuit, pentru Ucraina, din stocurile constituite ca rezerve de stat aflate în administrarea Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale (ANRSPS). Transportul cantităţilor de produse din anexă se asigură de către ANRSPS şi/sau Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă”, prevede hotărârea adoptată de CNSU. Ajutoarele au plecat in aceasta seara spre vama Siret.

Conform anexei la hotărâre, vor fi trimise în Ucraina produse alimentare, obiecte de mobilier şi lenjerie, dar şi carburant.

Valoarea totală a produselor este de peste 5 milioane de lei, constând în următoarele:

  • Conserve de carne porc: kg 2.925
  • Conserve din legume: kg 3.150
  • Conserve pateu de ficat: kg 3.120
  • Ulei rafinat din floarea soarelui: litri 2.430
  • Mălai: kg 4.000
  • Făină: kg 5.000
  • Zahăr: kg 4.800
  • Orez: kg 4.900
  • Apă minerală: litri 13.680
  • Paturi: buc 500
  • Saltele pat: buc. 500
  • Pături buc: 500
  • Cearșafuri pat: buc. 1000
  • Perne: buc. 500
  • Fețe pernă: buc. 1000
  • Benzină: tone 500
  • Motorină: tone 500

Pe de alta parte, prim ministru Ciuca a anuntat in aceasta seara ca  din Romania va pleca un prim transport spre Ucraina cu ajutoare donate pe platforma deschisă de Guvern, conform Agerpres.

„La nivelul Guvernului funcţionează o platformă pe care s-au înscris aceşti donatori, aceşti oameni de bine şi, în momentul de faţă, am reuşit să gestionăm şi să coordonăm toate aceste materiale şi echipamente şi, începând din această seară, vom avea un prim transport care va pleca spre Ucraina. În continuare, îi rog pe cei care vor să facă acest gest de solidaritate să acceseze această platformă şi în felul acesta vom putea să direcţionăm toate aceste ajutoare acolo unde este nevoie şi în mod coordonat şi bine gestionat”, a afirmat prim-ministrul la începutul şedinţei de Guvern.

El a adăugat că situaţia din Ucraina se deteriorează din cauza intensificării agresiunii militare ruse, iar pe acest fond Guvernul a decis un nou pachet de măsuri cu privire la gestionarea situaţiei refugiaţilor de la graniţa cu Ucraina şi Republica Moldova şi la sprijinirea Cabinetului de la Kiev şi a poporul ucrainean.

„În această dimineaţă, în cadrul Task-force-ului care se ocupă de gestionarea situaţiei create de invazia militară rusă în Ucraina, am decis ca o serie de materiale şi echipamente să fie trimise în Ucraina. Acestea constau în căşti de protecţie, veste antiglonţ, muniţie, alimente, apă şi medicamente în valoare totală de peste 3 milioane de euro. Astăzi am decis ca împreună cu membrii Guvernului să mergem să donăm sânge pentru a putea astfel să declanşăm o campanie prin care să putem să venim şi să ajutăm răniţii din războiul din Ucraina”, a precizat Ciucă.

Recommended For You