Într-un moment când borfasii inchisorilor se cred scriitori, cine mai are nevoie de Eminescu? Când semianalfabetii cred ca maculatura lor poate fi numita ,,capodopera”, cine mai rasfoieste paginile eminesciene? Când in ,,viloaiele-mamut” biblioteca e inlocuita cu papusele si figurinele din gips si tabla spoita, adunate din cele strainataturi, in week-end-uri fugarite la ,,shopping”, câti mai stiu cine este Eminescu? Esti cel putin naiv sa crezi ca numerosii adolescenti-liceeni, care nu prea stiu sa citeasca, ar putea fi atrasi de opera genialului scriitor! Traim in vremea ,,mariei sale Facebook”, care a inlocuit limbajul articulat si fraza mustind de idei cu imaginile socante si cu idiotul ,,Like”.
Pentru ca un copil sa descopere frumusetea unui text ar trebui sa vada si sa asculte pe ai sai cum ii citesc seara o pagina stralucitoare dintr-o carte, o tableta sau laptop… O excursie pe urmele lui Mihai Eminescu, de la Ipotesti-Botosani si pâna la Iasi-Bucuresti, (excursie realizata in etape) poate provoca dorinta unui copil de-a citi mai intâi ,,Fat Frumos din lacrima”, ,,Calin (file din poveste)” si mai apoi lucrarile complexe. Poti invata cum se recita o poezie cumparând CD-uri cu versurile sale in interpretarea marilor actori români.
La mall-uri, parintii si copii pot viziona filme ce ar putea incita lectura. Fime ca ,,Avatar”, ,,Undeva, cândva”, etc., ar putea deschide fereastra catre proza eminesciana pe tema calatoriei in timp si spatiu sau tema iubirii (vezi lucrarile ,,Avatarii faraonului Tla”, ,,Sarmanul Dionis” 1872).
Complexitatea operei eminesciene copleseste individul superficial. Te poti apropia de opera treptat, de-a lungul intregii vieti, ajutat de alte lecturi si de propria ta experienta. Cu Eminescu te imprietenesti nu in singura zi din an, pe 15 ianuarie, când mass-media româneasca se ingramadeste cu aceleasi mijloce festiviste prafuite, cu acelasi limbaj de lemn sa prezinte aceleasi fragmente din uriasa opera eminesciana. E ca si cum ai pune in balanta simfoniile lui Beethoven, Ceaikovski si… manelele.
Pentru a va gândi mai mult la Eminescu, va propun câteva secvente in care va veti regasi.
1 ,, Iar in lumea asta mare, noi copii ai lumii mici,
Facem pe pamântul nostru musuroaie de furnici;
Microscopice popoare, regi, osteni si invatati
Ne succedem generatii si ne credem mininati;
Musti de-o zi pe-o lume mica de se masura cu cotul,
~n acea nemarginire ne-nvârtim uitând cu totul
Cum ca lumea asta-ntreaga e o clipa suspendata…”
(Scrisoarea I)
- 2 ,,Nu credeam sa-nvat a muri vrodata” (Oda (in metru antic))
- 3 ,, Ei doar au stele cu noroc
Si prigoniri de soarte,
Noi nu avem nici timp, nici loc
Si nu cunoastem moarte” (Luceafarul)
- 4 ,,Timpul creste-n urma mea… ma-ntunec.” (Trecut-au anii)
Dupa ce veti afla sensul acestor versuri, veti intelege de ce avem nevoie si de Eminescu, nu pentru o zi – pe 15 ianuarie – ci pentru eternitate. Eminescu este limba româna, e pamântul in care ne-am ivit in lume, este marea, padurea, casa, familia, istoria, iubirea, visul…
Iertare, Domnule Eminescu, inca n-am invatat sa citim!
prof. de Stela Dumitroaia
(Acest articol a fost publicat în Gazeta de Buhuși numărul 2/15 ian. 2016)
