VIDEO Alexandru Rafila, ministrul sanatatii, multumeste cadrelor medicale care fac voluntariat si indeamna la responsabilitate intr-o perioada dificila pentru sanatatea populatiei Romaniei. Prezent la Bacau cu ocazia lansarii proiectului “Servicii gratuite în domeniile medical, social, ecologic și de prevenție organizat de ADRA România cu sprijinul Consiliului Județean Bacău”, ministrul Alexandru Rafila a multumit cadrelor medicale care au venit la Bacau sa faca voluntariat in centrul privat de servicii medicale ambulatorii gratuite. Proiectul ADRA Romania „Intervenție umanitară COVID-19”, implementat pentru locuitorii județului Bacău, se va desfășura timp de 30 de zile. Obiectivul îl constituie asistarea unui grup țintă format din locuitori ai județului Bacău, constituit dintr-un număr total de 1.000 de persoane, care vor beneficia de următoarele servicii: alimente, kituri de igienă, acces la educație sanitară și servicii medicale. Sunt amenajate 25 de cabinete medicale la Sala de atletism din Bacau (Aleea Ghioceilor nr. 5) și se efectuează ecografii, analize și consultații în mod gratuit pentru minim 1.500 de beneficiari, locuitori din județul Bacău, cu sprijinul unei echipe formate din 50 de medici și profesioniști medicali voluntari din toată țara.
Cu aceasta ocazie ministrul sanatatii a spus:
,,Multumesc cadrelor medicale. Sunt cadre medicale din multe orase din Romania. Acest lucru este extrem de important, este si simbolic, si arata responsabilitatea pe care majoritatea membrilor corpului medical o arata fata de semenii lor, fata de pacientii lor. Si faptul ca au venit si fac acest voluntariat in slujba unei alte comunitati cred ca este extrem de important. Este poate si un moment in care putem sa lansam un apel, in aceasta perioada dificila, tuturor categoriilor de profesionisti din sanatate, fie ca lucreaza in spitale, fie in ambulatorii, fie ca sunt medici de familie, sa participle la acest efort de a proteja populatia Romaniei. Fac un apel la toate cadrele medicale, in aceasta perioada dificila, sa participle la efortul de protejare a sanatatii populatiei din Romania.”
In continuarea declaratiei sustinuta la sala de atletism Bacau, unde se afla cele 25 de cabinete medicale ce ofera consultatii gratuite, ministrul Rafila a dat ca exemplu acest program implementat de ADRA Romania cu sprijinul Consiliului Judetean Bacau. El a subliniat responsabilitatea factorilor de decizie locali, a profesionistilor din spitalele de stat, dar si a altor organisme juridice private in ceea ce priveste asigurarea sanatatii populatiei intr-o perioada dificila dpdv sanitar si economic.
,,Lucrul asta (programul de la Bacau, n.red.), legat de responsabilitatea pe care o avem fata de comunitatile in care traim sau ne desfasuram activitatea, trebuie sa fie exemplu care sa duca la un viitor sanatos pentru populatia din Romania. Daca nu ne implicam, ONG-uri, organizatii religioase, bineinteles autoritati si profesionisti din sistemul de sanatate, sa gasim o forma de colaborare sa dezvoltam modele de buna practica si sa putem sa asiguram sanatatea concetatenilor nostri sau sa putem sa sa le alinam suferinta atunci cand sunt bolnavi. “, a spus ministrul sanatatii.
In imagine: Alexandru Rafila, ministrul sanatatii, si Dragos Musat, coordonator proiect din partea Bisericii Adventiste. Declaratia ministrului Alexandru RAFILA se poate vedea in inregistrarea video atasata mai jos, iar declaratia de presa (video) completa se poate urmari aici.
Despre participarea ministrului Alexandru Rafila la slujba adventista, dar si la deschiderea programului implementat in judetul Bacau de ADRA Romania si Biserica Adventista si lansat astazi, 3 aprilie 2022 – VIDEO aici.