,,Sala Sporturilor din orașul Bacău va purta numele vicecampioanei mondiale la handbal seniori, câştigătoare a Cupei Cupelor EHF şi finaliste a Ligii Campionilor, Narcisa Lecușanu.” – a anunțat Eduard Novak, ministrul sportului. Semnarea ordinului de ministru nu este întâmplîtoare, ci vine în sensul recunoașterii activității unor sportivi de frunte ai României.
„Copiii merită modele, spune ministrul Novak, iar eroii sportului merită cinstire. E un pas în direcția normalității, căruia îi vor urma și alții, alături de toți cei care doresc să contribuie la definirea unei noi identități pentru sportul românesc. Pentru că sportul este important și imaginea sa trebuie să se schimbe!”
,,Mă simt onorată de această veste. Este sala în care am făcut primii pași către marea performanță cu echipa “Știința Bacău”. Bacăul “respiră” handbal prin CSS, CSM și echipa Știința Bacău. Bacăul, orașul meu natal, mi-a acordat și titlul de Cetățean de Onoare în anul 2005. Mulțumesc Eduard Novak – Ministrul Sportului!”, a scris sportiva Narcisa Lecușanu pe pagina sa de Facebook.
Tot ministrul sportului anunțase pe 14 aprilie 2022 ca Sala de atletism care aparține de Direcția Județeană de Sport Bacău se va numi “Doina Melinte”.
Ordinul de ministru a fost publicat zilele trecute. Reamintim ca fosta sportiva Narcisa Lecușanu a candidat de curând la sefia FRH, dar a pierdut in favoarea lui Constantin Din, fost arbitru internațional. De altfel, Narcisa Lecusanu, ca maestra emerita a sportului, a propus si o strategie dezvoltare a handbalului romanesc la candidatura din 2018. Sportiva si-a lansat (vezi evenimentul transmis live aici) cartea autobiografică la Buhuși, in 13 aprilie 2021. Gazeta de Buhuși a realizat un interviu cu acea ocazie, inteviu care poate fi vazut pe pagina Gazeta Facebook aici.
Lista redenumirii unor săli de sport din România: