Ideile năstrușnice din Buhuși suprind, iată, încă o dată. Să vă explic despre ce-i vorba.
Anunțul ne spune că Buhușiul va avea un ,,salon de tuns căței și pisici”. De ce să fie doar la Capitală fițe? să avem și noi.
În lipsă de alte idei și preocupări, unii își pun fanteziile (zicem noi) în slujba comunității locale. Pe bani.
Anunțul a fost primit cu bucurie de unii, care poate chiar au nevoie. O frizură modernă la ,,pisicuță” este ceva care îți ia ochii, iar unor ,,motani” le poate stîrni priapismul. Alții au întrebat dacă se fac angajări. Vor să tundă cățelul, că poate s-au săturat să le taie frunze mereu.
În fața unor asemenea anunțuri de ,,hylife” local, mă văd depășit. Dar remarc faptul că mofturile din acest tîrg moldovenesc depășesc, de multe ori, imaginația. Chiar și pe-a mea!