Un general în vizită la un veteran de război

Șeful Statului Major al Apărării, general Daniel Petrescu, l-a vizitat pe veteranul de război Constantin Zavati din municipiul Bacău. Alături de pachetul cadou oferit în cadrul campaniei MApN „Recunoștință veteranilor de război, șeful Apărării i-a dăruit fostului ofițer placheta SMAp și Drapelul Național.
Venerabilul veteran păstrează vii amintirile de pe front și din vremurile când a purtat uniforma militară. „Am fost singurul sublocotenent comandant de baterie din Regimentul 9 Artilerie”, spune cu mândrie. Acum își dorește doar „sănătate, bună voie și prietenia celor din jur”.
„A fost o savuroasă lecție de istorie, în primul rând pe subiectul pregătirii miliare din acel timp. Mi-a făcut plăcere să ascult povestea unui absolvent al școlii de artilerie germane, el însuși devenind insructor pentru artileriști germani și români. În Bacău, generații întregi l-au cunoscut pe Constantin Zavati după statutul său de profesor de chimie, puțini fiind aceia care să-i cunoască biografia sa din prima parte a vieții, aceea a eminentului ofițer de artilerie Constantin Zavati și veteran al celui de-Al Doilea Război Mondial.”, a declarat generalul Petrescu la finalul vizitei.
Aceasta vizită face parte dintr-un program special prin care MAPN isi propune pastrarea legaturii cu veteranii de razboi care mai sunt in viata, prin ajutorarea acestora, precum si prin onorarea lor cu vizite personale ale comandantilor. Onoare veterenilor, onoare Armatei Române!
Imagini din timpul vizitei mai jos.

Recommended For You