Ukraina: Crucea Roșie confirmă crearea unui coridor de evacuare în Mariupol

Comitetul Internațional al Crucii Roșii confirmă, duminică, un proces în desfășurare de evacuare a civililor din Mariupol. Informația a fost confirmată și de un purtător de cuvânt al ONU, anunță BBC. Asediul asupra orașului Mariupol a transformat portul într-un oraș pustiu cu un număr necunoscut de morți și cu mii de oameni care încearcă să supraviețuiască fără apă, canalizare sau hrană.

Tetiana Ustymenko, o femeie din Bucea, Ucraina, plânge lângă mormântul fiului său
Sursa imaginii: RONALDO SCHEMIDT © AFP

„CICR confirmă că o operațiune de trecere în siguranță este în curs de desfășurare, în coordonare cu ONU și cu părțile implicate în conflict. Convoiul de evacuare a civililor a început pe 29 aprilie, a parcurs aproximativ 230 de kilometri și a ajuns la uzina din Mariupol sâmbătă dimineața, ora locală. CICR insistă asupra faptului că niciun detaliu nu poate fi împărtășit până când situația nu o va permite, deoarece ar putea pune serios în pericol siguranța civililor și a convoiului. Autoritățile locale relevante comunică cu civilii cu privire la detaliile practice”, a declarat un purtător de cuvânt de la Crucea Roșie, potrivit Mediafax.

Un purtător de cuvânt al Națiunilor Unite a confirmat, de asemenea, că are loc o operațiune de evacuare a civililor din orașul-port Mariupol. Anterior, Rusia a declarat că grupuri de 25 și 21 de persoane au fost evacuate din zona din apropierea oțelăriei Azovstal, ultima parte a orașului rămasă sub controlul trupelor ucrainene. Soldații ucraineni au declarat că 20 de persoane au părăsit sâmbătă oțelăria. Oficialii ucraineni spun că există aproximativ 1.000 de civili și peste 500 de soldați răniți prinși în complexul industrial.

Recommended For You