La 3 mai se aniverseaza ziua internationala a libertatii presei. Cu aceasta ocazie Lucian Bogdanel, actualul prefect băcăuan, spune : ,,(…) urez jurnaliştilor băcăuani să spună, cât mai mult şi mai des, lucrurilor pe nume! ” Plecând de la acest îndemn, pe care unii ziariști îl au nativ, alții l-au dobândit și restul îl evită, vă propun să analizăm, și nu-i prima oară (vezi editorialul anului trecut), ce se întâmplă la Buhuși.
”Presa și jurnaliștii independenți, care au încercat să păstreze o distanță de laboratoarele de partid și de fondurile generoase aruncate pe piață, se confruntă cu dificultăți operaționale, cu abuzurile autorităților și diferiților potentați locali, dar și cu o luptă inegală cu aparatele de propagandă interne sau externe”, se arată în comunicatul ActiveWatch de astăzi. Într-un oășel mic precum Buhușiul, majoritatea cetățenilor nu înțeleg si implicit, nu le pasă de pasă, libertatea presei. Pentru ei este ceva total neimportant, pentru că majoritatea lor nu au de-a face cu presa. Dar beneficiază pe deplin de serviciile aduse de aceasta – legătura reciprocă nu există. Altfel se pune problema cu cei cu care interacționează presa – instituții publice si autorități.
A spune lucrurilor pe nume, la Buhuși, ca gazetar, echivalează cu una (sau mai multe) din următoarele:
- cineva curajos, care se ia la trântă cu autoritățile și instituțiile statului – vor spune majoritatea (pe această temă am primit multe felicitări)
- cineva care se bagă în seamă – au spus-o dej, foarte puțini, de obidei din categoria celor cârcotași sau puși să denigreze intenționat
- că sunteți plătiți să scriem articole la comandă – atunci de ce am fost dați în judecată?
- niște oameni incomozi, care devin ,,pârâți” în justiție sau dați afară de la ședințele CL – așa ne văd unii politicieni, mai ales cei din categoria deținătorlior de schelete în dulap
- motiv de contestație de genul ,,de ce nu spuneți adevărul?” sau ,,Voi nu suteți jurnaliști!” si multe asemenea.
- refuz de furnizare de date sau răspunsuri la intrebările puse conf. lg. 544/2001 autorităților locale
- refuzul dialogului – consilierii locali buhuseni, in integrum, nu doresc sa dialogheze cu noi. Dar de ce le este frică nu scapă!
- documentat și cu talent – foarte puțini
- altele
A fi jurnalist, adică a realiza materiale de presă profesioniste, documentate, pe bază de documente sau declarații și care să conducă la esența lucrurilor, este greu la Buhuși. Și asta nu pentru că noi, Gazeta de Buhuși, n-am fi în stare, ci datorită piedicilor de tot felul, pornind de la ipocrizia politică până la refuzul de a furniza documente. Astfel, ajungi în situația de a fi ,,singur împotriva tuturor”** – iar cei pe care-i întrebăm de sănătate sunt tocmai factorii decizionali, care dețin puterea. Noi nu face parte din categoria ,,bloggerilor no-name”, nu suntem nici ,,site-trompetă-de-partid” și nici televiziune plătită pentru a linge în fund. Ne-am asumat statutul de luptători pentru adevăr și asta nu este puțin lucru. Faptul că am ajuns să avem trei procese pe rol (din partea unor politicieni mediocri, dar cu tupeu) confirmă cele spuse anterior. Nici o problemă, noi mergem înainte.
Modelul nostru de jurnalism este al colegilor din marile orașe. Iar aici aș putea să-i menționez pe jurnalistii bucureșteni Grigore Cartianu (ziaristii.com) si Mălin Bot, jurnaliști excepționali, care ne-au spijinit mult. Un model de tenacitate este Emilia Sercan, profesor la Facultatea de Jurnalism Bucuresti, dar si autoare de carti. Dansa a demascat plagiate cele mai rasunătoare din România. Fotoreporterul cu care avem o relatie deosebită este Radu Sigheti (Reuters) de la care am învățat ce înseamnă dăruirea pentru profesie. Prima noastră întâlnire a fost în 23 dec. 1989. El a ales să fie fotoreporter în detrimentul familiei, ceea ce nu este puțin lucru. Eu, din păcate, m-am dedicat mai mult familiei. Totul ține de cât ești dispus să pierzi, să riști sau, la final, să câștigi.
Județul Bacăul are, de asemenea, jurnaliști talentați, din care remarc în mod special pe Stefan Radu (fost sef de redactie Desteptarea, acum Ateneu), Marius Curucli (TVR Iasi) sau Carmen Mihalache (fost Desteptarea, acum Ateneu). Nelu Bîșcă (fotoreporter Deșteptarea) are un loc aparte, un amic de peste 25 de ani, cu care am parcurs cele mai importante evenimente foto din județ. Altădată pe peliculă, acum digital. Tuturor acestora și nu numai le urăm sănătate și multe realizări ca jurnalisti.
Incheiem citându-l pe Cornel Nistorescu, cu editorialul său de azi:
,,Ce aș putea să spun despre Ziua Presei într-o perioadă în care domină propaganda, părerismul și bîrfa?
Ce aș putea să scriu de Ziua Presei cînd jurnaliștii au devenit stricători de limba și gropari de subiecte importante pentru țară?
Ce aș putea să adaug despre Ziua presei cînd mă jenez de ce se întîmplă cu presa din țara noastră?
Ce să mai zic despre libertate de exprimare cînd ea devine importantă numai atunci cînd trebuie creată adversarilor o problemă?
Ce să mai scriu de Ziua Presei cînd țara noastră nu mai are o rețea de distribuție și foarte puține ziare?
Ce să zic de Ziua Presei cînd o mare parte a presei, indiferent de suport și de circulație, se reduce la flecăreală?”
La final spun doar că e mai bine să fim veseli!
** NOTA – In editorialul său, Dan Tapalagă scrie în final: ,,Greu de luptat cu așa ceva, când toate părțile sunt mulțumite: politicienii își văd liniștiți de afacerile cu bani publici, câinele de pază se oprește din lătrat, ocupat cu oasele aruncate de la masa puterii.”
One Comment to “Cui îi pasă de libertatea presei la Buhusi?”
Comments are closed.