Echipa de fotbal ,,Textila” s-a retras din campoinatul judetean

Conform unui comunicat al Asociatiei Judetene de Fotbal – AJF Bacau, echipa de fotbal Textila Buhusi s-a retras din campionatul judetean, grupa U19. Zilele acestea, respectiv marti 10 mai si joi 12 mai, Textila trebuia sa dispute doua meciuri in compania Magura Casin si Gloria Zemes.
In tabelul meciurilor scrie clar ca meciurile ,,Nu se disputa. Echipa ACS Textila Buhusi s-a retras din campionat”.
Contactat de Gazeta de Buhusi, Gheorghe Butuc, presedintele ACS Textila, a declarat ca motivul principal al retragerii sunt greutatile financiare, spunind ca ,,Din cauza scumpirilor. S-au scumpit prea mult, transporturile sunt foarte mari.”
Pina la rezolvarea problemelor financiare, jucatorii echipei vor desfasura meciuri amicale si antrenamentele in zona orasului nostru.
Mentionam ca echipa de fotbal Textila nu este subventionata de primaria Buhusi, iar in 18 luni de pandemie nu s-au diputat meciuri,
dar cheltuielile s-au mentinut.

Recommended For You