Iohannis s-a autopropus ca secretar general la NATO. Penibil. Cand 21 de tari, dintre care SUA, Anglia si Franta, puteri nucleare, l-au propus pe Mark Rutte, vii tu nene Iohanel sa te auto-propui? E ca dracu! Chestia e penibila rau de tot, mai ales ca noi banuim ca iesirea publica a presedintelui, de altfel un bun cititor de promptere, nu are in spate nici o negociere cu puterile mentionate mai sus. Chiar si asa, ar fi trebuit ca al’ii sa-l propuna nicidecum el sa se autopropuna. Dar asa-i in politica cand esti deja pe farasul care se duce la lada de gunoi a istoriei. Mi-aduc aminte ca si Vinca a facut tot asa in noiembrie 2020 cand s-a autopropus la functia de viceprimar. Ceilalti consilieri radeau prin sala si isi dadeau coate. Cred ca asa a fost si pe la PSD-ul din Guvernul Romaniei…
Cateva puncte de vedere importante asupra acestei declaratii.
- Fostul Presedinte Traian Basescu spune (Digi24), la modul elegant, despre auto-anuntata autopropunere a lui Iohannis:
,,Claudiu Pândaru, jurnalist Digi24: De obicei, cei care intră în cursă, lucrează întâi la negocieri în spatele scenei.
Traian Băsescu: Da, aici este partea de risc major pe care eu o văd în această declarație. În primul rând, dacă ar fi fost un aranjament deja făcut să se renunțe la Rutte, cei care ar fi trebuit să anunțe ar fi fost americanii. Trebuie să știți că în interiorul NATO, desemnarea secretarului general al Alianței este un act politic pe care și-l arogă în primul rând SUA, dar și celelalte două puteri nucleare din NATO – Marea Britanie și Franța. De asemenea, în desemnarea secretarului general se are în vedere și rotația prezenței în Consiliul de Securitate al membrilor nepermanenți, în așa fel încât cele 3 puteri nucleare să nu aibă surprize la vot. Deci, lucrurile sunt foarte complicate. Personal, aș spune, poate puțin ironic, că n-am crezut niciodată că se scoate la concurs postul de secretar general al NATO, dar se pare că s-a scos, și domnul Iohannis s-a înscris la acest concurs. Rămâne de văzut care va fi finalul.
Claudiu Pândaru: Cum evaluați șansele lui Klaus Iohannis în acest moment?
Traian Băsescu: Ar trebui să știu foarte multe lucruri de la aliați, ca să pot să fac o evaluare cu privire la șanse. În orice caz, aș spune că dacă prin candidatura lui Iohannis se pune sub semnul întrebării prezența lui Mark Rutte în fruntea NATO, e foarte bine. Mark Rutte este un om care disprețuiește România și n-ar trebui să acceptăm prezența lui în nicio funcție la nivel NATO, sau la nivelul Uniunii Europene. Și-a condus destul țara, și a făcut destul rău României.
Claudiu Pândaru: În mod normal, o astfel de candidatură este un lucru la care lucrează intens diplomația unui stat – Ministerul de Externe, chiar și Guvernul. Klaus Iohannis a făcut acest anunț pe neașteptate. Angajează însă întreg statul român. Putem bănui așadar că Guvernul, Ministerul de Externe, partidele politice sunt alături și îl susțin pe Klaus Iohannis?
Traian Băsescu: Nu numai că putem bănui, este obligatoriu. Deci, dacă Iohannis a făcut acest anunț fără a avea o strategie de negocieri, de politică externă legată de desemnarea dânsului, a făcut o mare greșeală. Pentru că nu poți să obții această funcție decât cu niște negocieri extraordinare, la care șef e Ministerul de Externe, cu toți ambasadorii lui, cu toate direcțiile din centrala Ministerului de Externe și așa mai departe. Este un lucru complicat obținerea unei asemenea funcții, președintele trebuie să aibă un Guvern dedicat acestui obiectiv.
Claudiu Pândaru: Și mergând mai departe, după acest anunț făcut de Klaus Iohannis, ar trebui să urmeze niște confirmări legate de susținere din partea unor țări membre NATO?
Traian Băsescu: După părerea mea, trebuia deja să urmeze astfel de mesaje, după primul anunț, cel care a fost, așa, mai mult un semnal, că ar vrea să candideze. Încă de atunci trebuia să existe semnale publice. Pentru că anunțul a fost făcut public, acum în mod obligatoriu trebuie să ai reacții, șefii de stat și de guvern nu pot să rămână tăcuți la un asemenea anunț, mai ales dacă mulți dintre ei sunt deja înțeleși pentru Mark Rutte.
Claudiu Pândaru: Un eșec, sau un succes al lui Klaus Iohannis, ce ar însemna pentru România?
Traian Băsescu: Și un eșec și un succes ar însemna cam același lucru din punct de vedere al României, ca stat. Un secretar general, uite, avem secretar general adjunct, nu are menirea să mute trupe. Ei trebuie în primul rând să facă declarații politice, că trupele le mută generalii, amiralii. Singura chestiune este o una de imagine, în primul rând pentru domnul Iohannis, și pe urmă și pentru România. Dar în primul rând pentru Iohannis. E o încununare a două mandate de președinte al României.
2. Fostul judecator Cristi Danilet scrie pe pagina personala ca:
,,Iohannis candidează pentru funcția de SG la NATO.
Am votat cu el. De două ori. A doua oară am greșit, pentru că el a girat partidul toxic pe care in primul mandat îl crucifica: PSD. Tot electoratul liberal s-a trezit în imposibila situație de a-și fi văzut votul scuipat pentru formarea alianței USL2. Am votat anti-PSD ca să ne trezim în casă cu acești demni urmași ai comuniștilor înflăcărați.