Festival la Tulcea ,,Scrumbii de Florii” (ed.I)

Scrumbia face parte din patrimoniul cultural al tulcenilor. Scrumbii de Florii celebrează patrimoniul gastronomic local, promovează educația ecologică și de mediu, valorifică patrimoniul artistic, muzical și meșteșugăresc al comunităților etnice locale. Bineînțeles, vinurile dobrogene ne vor însoți la fiecare ediție.

Tulcea este una din puținele localități din România care deține un produs de Indicație Geografică Protejată (IGP). Adică, o recunoaștere oficială la nivel european a faptului că scrumbia afumată este un produs specific Tulcei, precum și o garanție a calităților sale deosebite. Un produs unic în Europa.
Astfel, scrumbia noastră afumată s-a alăturat altor produse prestigioase, precum brânzeturile Roquefort și Camembert de Normandie, Bayerisches Bier (bere bavareză), Mortadella Bologna, Aceto Balsamico di Modena, ulei de măsline de Kalamata.
Această recunoaștere la nivel internațional a fost posibilă grație eforturilor deosebite depuse, timp de 4 ani, de Deltaica Seafood, o companie de familie din Tulcea.
La Festivalul Scrumbii de Florii veți afla povestea Deltaica chiar de la fondatorii companiei și, mai cu seamă, veți descoperi produsele lor senzaționale.
Deltaica Seafoods este o companie de familie cu tradiție pescărească de un secol, care urmărește creșterea reputației Deltei Dunării în lume și sprijină dezvoltarea comunităților deltaice prin realizarea de produse alimentare cu valoare nutritivă, cu specific local și indicație geografică, din materii prime și ingrediente naturale.
Până în momentul de față, Deltaica a certificat 3 produse IGP: scrumbia de Dunăre afunată, salata cu icre de știucă de Tulcea, salata tradițională cu icre de crap, alte produse urmând să fie certificate.
Indicațiile geografice sunt, în primul rând, etichete de valoare, care permit consumatorilor să aibă încredere și să distingă produsele de calitate, iar politica UE în domeniul calității are ca scop să protejeze denumirile anumitor produse pentru a le promova caracteristicile unice legate de originea lor geografică, precum și de tehnicile și practicile tradiționale.
www.deltaica.ro

PROGRAM:

Vineri, 26 aprilie 
10.00-14.00 [Cherhana]: Sesiuni de informare cu cercetătorii INCDDD (Săptămâna Verde)
12.00-14.00 [Satul Pescăresc]: Echitație cu RealRacing – plimbări cu trăsura, călare și parada cailor de rasă; Prezentare „Despre natură și aventură” cu Dr. Ștefan Răileanu;
16.30 [Scenă]: Magitot (Marius Drăguș) – numere de magie și umor;
17.00 [Scenă]: Concert Deschidere: Ayana Cărare (Liceul de Artă, vioară/voce), Concert „DUBIN” (folclor lipovenesc): Alexandra Listrat (garmoșkă/armonică), Ayana Cărare (vioară), Medea Uram (tobe), Mădălina Vărzaru (chitară bass)
18.00 [Scenă]: Concert ZAGĂN;
19.00 [Scenă]: Concert Corina Sîrghi & Taraful Jean Americanu;
La apus: Pre-inaugurare: Rugă pentru pace (instalație, autor: GTN)
SÂMBĂTĂ, 27 aprilie
11.00-16.00 [Scenă] Ansamblul „Baladele Deltei”: concurs de folclor dobrogean pentru copii;
12.00-14.00 [Satul Pescăresc]: Echitație cu RealRacing – plimbări cu trăsura, călare și parada cailor de rasă cu Dr. Ștefan Răileanu;
14.00 [Cherhana]:
– Asociatia Ivan Patzaichin – Mila 23 Rowmania: Puncte Gastronomice Locale – Revoluția Patrimoniului Gastronomic Românesc
– Workshophish cu Tudor Vlădescu (lector la Culinary Institute of Anerica, Singapore) – ateliere: 1. Mâncarea cinstită; 2. Profile de gust; 3. Simbolistica peștelui.
18.00 [Scenă]:  Magitot (Marius Drăguș) – numere de magie.
Concert Taraf de Caliu (formulă completă, două ore)
DUMINICĂ, 28 aprilie
12.00 [Sat Pescăresc]: Magitot (Marius Drăguș) – numere de magie pentru copii.
[Satul Pescăresc]: Echitație cu RealRacing – plimbări cu trăsura, călare și parada cailor de rasă cu Dr. Ștefan Răileanu;
14.00 [Cherhana]: Proiecție filme științifice INCDDD – Institutul National de Cercetare-Dezvoltare „Delta Dunarii” – INCDDD
15.00 [Cherhana]: „The cloud people”, proiecție de film în prezența regizorului Iulian Furtună
17.00-18.30 [Scenă]: Concert Mădălina Pavăl Orchestra.

Recommended For You